Politica de Retur

Dreptul de retragere

Conform OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor, clientul are dreptul de a se retrage din contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice de la data la care intră în posesia fizică a produsului.

Pentru exercitarea dreptului de retragere, solicitarea trebuie transmisă înainte de expirarea perioadei de 14 zile calendaristice.

Procedura de retur

1. Completarea formularului

Accesați formularul de retur și introduceți adresa de e-mail utilizată la plasarea comenzii împreună cu numărul comenzii.

2. Selectarea tipului de solicitare

Alegeți tipul solicitării:

Retur produs

Schimb produs

Garanție / Produs defect

3. Furnizarea informațiilor necesare

Completați informațiile solicitate în formular. În cazul produselor defecte sau neconforme, pot fi solicitate fotografii relevante pentru evaluarea situației.

4. Verificarea solicitării

Solicitarea va fi verificată pentru confirmarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și de prezenta politică de retur.

5. Primirea documentului de transport

După validarea solicitării, veți primi prin e-mail documentul de transport (AWB) și instrucțiunile necesare pentru expedierea coletului.

6. Predarea coletului către curier

Retururile sunt procesate prin serviciul de curierat Sameday.

După aplicarea AWB-ului pe colet, acesta trebuie predat curierului conform instrucțiunilor primite.

Termenul estimat de transport către depozitul nostru este de 1–2 zile lucrătoare de la preluarea coletului de către curier.

Ambalarea produsului

Pentru a evita deteriorarea produsului în timpul transportului, vă rugăm să ambalați produsul foarte bine, într-un mod corespunzător și îngrijit.

Produsul trebuie protejat astfel încât să ajungă la noi în aceeași stare în care a fost expediat.

Recomandăm utilizarea unei cutii exterioare de protecție și a materialelor de ambalare adecvate pentru a preveni deteriorarea produsului sau a ambalajului original.

Produsul trebuie returnat împreună cu toate accesoriile, componentele și documentele primite la livrare.

În cazul în care produsul, ambalajul original, accesoriile sau alte componente ajung deteriorate, incomplete, murdare, lipite cu bandă adezivă ori într-o stare care nu mai permite comercializarea produsului în condiții originale, eSeller.ro își rezervă dreptul de a reține o sumă proporțională cu diminuarea valorii produsului.

Costurile de retur

Costul transportului pentru returnarea produsului este suportat de client și va fi reținut din suma care urmează să fie rambursată.

Taxa de retur este de:

25 lei pentru colete standard;

40 lei pentru colete voluminoase.

În cazul produselor defecte, neconforme, livrate eronat sau care prezintă vicii de fabricație, costurile de transport sunt suportate integral de eSeller.ro.

Verificarea produsului returnat

După recepționarea coletului, produsul va fi verificat pentru confirmarea stării acestuia și a respectării condițiilor de retur.

Clientul este responsabil doar pentru diminuarea valorii produsului rezultată din manipulări diferite de cele necesare pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestuia.

În cazul în care se constată urme de utilizare excesivă, deteriorări, lipsa accesoriilor, lipsa ambalajului original sau alte modificări care conduc la diminuarea valorii comerciale a produsului, eSeller.ro poate reține o sumă corespunzătoare deprecierii constatate.

Rambursarea sumelor

În cazul exercitării valabile a dreptului de retragere, eSeller.ro va rambursa sumele datorate clientului, după deducerea costului de retur aplicabil conform prezentei politici.

Rambursarea va fi efectuată prin transfer bancar în contul indicat de client.

Rambursarea poate fi amânată până la recepționarea produsului returnat sau până la prezentarea dovezii expedierii acestuia, luându-se în considerare data cea mai apropiată.

Excepții de la dreptul de retragere

Conform art. 16 din OUG nr. 34/2014, nu pot face obiectul dreptului de retragere produsele realizate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar, produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau igienă și care au fost desigilate după livrare, produsele care prin natura lor devin inseparabil amestecate cu alte elemente după livrare, precum și produsele deteriorate ca urmare a utilizării necorespunzătoare, a șocurilor mecanice, a intervențiilor neautorizate sau a nerespectării instrucțiunilor de utilizare.

Înainte de a completa formularul

Vă rugăm să citiți cu atenție întreaga procedură de retur și condițiile prezentate mai sus.

Solicitările de retur sunt procesate în conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu prezenta politică de retur. Nerespectarea condițiilor de retur, transmiterea unor informații incorecte sau returnarea produselor într-o stare diferită de cea prevăzută în această politică poate conduce la aplicarea unor diminuări de valoare sau, după caz, la imposibilitatea procesării solicitării.

După ce ați luat cunoștință de procedura de retur, puteți completa formularul online de retur, schimb sau garanție AICI.

Contact

Pentru informații suplimentare privind retururile, ne puteți contacta la adresa de e-mail contact@eseller.ro sau la numărul de telefon 021 555 09 43.